Anca Teocan

Anca Teocan este de profesie filolog și pedagog, fiind absolventă a Liceului Teoretic „Alexandru Papiu Ilarian” Dej (matematică-informatică, intensiv informatică) respectiv a Facultății de Litere, precum și a Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic, ambele aparținând Universității „Babeș-Bolyai” (din Cluj-Napoca), actualmente continuând cu studiile de masterat în cadrul aceleiași Universități.

Încă din timpul liceului, Anca s-a a arătat atrasă de valorile superioare, participând ca voluntar deopotrivă la activități social-caritabile, precum și la proiecte cultural-științifice în parteneriat cu sau sub tutela unor instituții publice precum Liceul Tehnologic Special Dej, Facultatea de Litere (Universitatea Bebeș-Bolyai) sau Ministerul Educației.

După absolvirea studiilor universitare, Anca a continuat să-și focalizeze energia, pasiunea și talentul în slujba progresului omului și a societății noastre, promovând examenul de admitere ca profesor în învățământul preuniversitar și, totodată, activând ca Junior Researcher în cadrul Multicultural Business Institute, formule prin care, alături de instituții prestigioase ale societății românești, a ales să dăruiască din roadele ființei sale celor din jur.

Este autoarea cărții „Trauma corporală în literatura arabă contemporană”, acreditată academic de nivel CNCS în Seria Dezvoltare Umană (Antropologie) a Multicultural Business Institute, Ed. Napoca Star, 2021.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *